Tranzacționare discreționară ce este. Ce sunt Brokerii: Semnificaţie şi Definiţie | pcpro.ro

7 Pași Pentru Dezvoltarea Unui Plan De Trading

Hans-Hermann Hoppe Cum sunt posibili banii discreţionari? Spre deosebire de aceasta, moneda - marfă desemnează un mijloc de efectuare a schimburilor ce este fie o marfă comercială, fie un opțiuni binare opțiune qi asupra acesteia. Nu există nici o îndoială că existenţa monedei discreţionare este posibilă.

Eventualitatea teoretică a apariţiei sale a fost recunoscută de mult timp, iar dincând ultimele rămăşiţe ale unui fost etalon aur-marfă internaţional au fost abolite, toţi banii de pretutindeni nu erau, în realitate, nimic altceva decât nişte bucăţi de hârtie inconvertibile.

Chestiunea pe care o vom discuta în această lucrare se referă mai degrabă la cum sunt posibili banii discreţionari? Mai concret, tranzacționare discreționară ce este să apară banii discreţionari ca produsul natural al interacţiunilor dintre indivizi aflaţi în urmărirea propriilor interese?

Sau: este posibil să-i introducem fără a încălca principiile de justiţie ori eficienţa economică? Argumentele ce avansează această teză vor fi constructive şi sistematice. Totuşi, dat fiind faptul că teza a fost frecvent pusă la îndoială, pe parcurs vor fi criticate diversele contraargumente.

Originea banilor Omul participă la o economie de schimb în loc să rămână într-o izolare autarhică în măsura în care preferă mai multe bunuri decât mai puţine şi este capabil să recunoască productivitatea mai ridicată a unui sistem de diviziune a muncii. Aceeaşi inteligenţă focalizată şi interesul propriu sunt suficiente pentru a explica apariţia unor -- şi în cele din urmă doar a uneia singure -- monede-marfă şi a unei -- şi în cele din urmă doar a uneia singure, la scară globală -- economii monetare [1].

Descoperind că tranzacţiile la care participă în calitate de vânzători şi cumpărători sunt limitate la cazurile de dublă coincidenţă a nevoilor, adică A vrea ce are B şi B vrea ce are A, fiecare persoană poate şi mai mult să-şi extindă propria piaţă, şi astfel să tranzacționare discreționară ce este într-o mai mare măsură de avantajele diviziunii lărgite a muncii, dacă este dispus să accepte în schimb nu doar bunurile direct folositoare, ci şi bunurile cu un grad mai ridicat de vandabilitate decât cele predate.

Chiar dacă ele nu au o valoare directă de folosinţă pentru un actor, deţinerea în proprietate a unor bunuri relativ mai vandabile implică, prin definiţie, că asemenea bunuri pot fi, la rândul lor, vândute mai uşor în tranzacţii ulterioare, pentru a obţine alte bunuri utile câștigați repede 300 de mii mod direct şi deci că proprietarul lor s-a apropiat de atingerea obiectivului ultim, imposibil de atins prin schimb direct.

Motivaţi numai de propriul interes şi bazându-se pe observaţia că bunurile tranzacţionate în schimbul direct posedă diferite grade de vandabilitate, unii indivizi încep să ceară anumite bunuri nu de dragul acestora, ci în scopul folosirii lor ca mijloc de efectuare a schimburilor. Adăugând o componentă nouă cererii preexistente pentru bunurile respective în regimul de bartervandabilitatea lor este intensificată şi mai mult. Pornind de la înţelegerea acestui fapt, ceilalţi participanţi la piaţă aleg din ce în ce mai mult aceleaşi bunuri pentru stocul lor de mijloace de efectuare a schimburilor, fiindcă este în interesul lor să selecteze pentru aceasta acele mărfuri care sunt deja folosite de către alţii în acelaşi scop.

De unde ai aflat despre brokeri?

Iniţial, felurite bunuri pot fi cerute ca mijloace uzuale de efectuare a schimburilor. Totuşi, deoarece un tranzacționare discreționară ce este este cerut ca mijloc de efectuare a schimburilor -- şi nu în scopul consumului sau producţiei -- pentru a facilita achiziţiile viitoare ale bunurilor direct folositoare adică pentru a te ajuta să cumperi mai ieftin şi, simultan, pentru a lărgi piaţa celui ce vinde bunuri şi servicii direct utile adică pentru a-l ajuta să vândă mai scumpcu cât o marfă este folosită mai mult ca mijloc de efectuare a schimburilor, cu atât mai bine îşi va îndeplini funcţia.

O dată cu aceasta şi, din perspectivă istorică, o dată cu stabilirea etalonului internaţional aur în cursul secolului al XIX-lea până înscopul dorit prin cererea fiecărui participant la piaţă pentru mijlocul de efectuare a schimburilor este complet realizat. Cu preţuri pentru toate bunurile de consum şi de capital exprimate într-o singură marfă, cererea şi oferta se pot desfăşura la scară globală, fără a fi limitate de absenţa dublei coincidenţe a nevoilor.

Graţie acceptabilităţii sale universale, contabilitatea exprimată într-o astfel de monedă conţine tranzacționare discreționară ce este cea mai completă şi clară a costurilor de oportunitate ale producătorului. În acelaşi timp, cu o singură monedă universală în circulaţie -- în loc de mai multe cu acceptabilitate limitată -- cheltuielile participanţilor la piaţă adică cedarea de bunuri direct folositoare în vederea achiziţionării de mijloace de efectuare a schimburilor doar indirect folositoare sunt reduse la minim; iar cu cheltuieli pe bunuri indirect folositoare astfel diminuate, avuţia reală, adică avuţia sub forma stocului de bunuri de producţie şi de consum, este la rândul ei optimizată.

Conform unei lungi tradiţii -- spaniolă - franceză - austriacă - americană -- a teoriei monetare [3]funcţia originară a banilor -- izvorând din existenţa incertitudinii -- este cea de mijloc de efectuare a schimburilor.

Сьюзан поднялась на верхнюю ступеньку лестницы. Она не успела постучать, как заверещал электронный дверной замок. Дверь открылась, и коммандер помахал ей рукой. - Спасибо, что пришла, Сьюзан. Я тебе очень благодарен.

Moneda trebuie să apară ca monedă-marfă, deoarece un obiect poate fi cerut ca mijloc de efectuare a schimburilor numai dacă beneficiază de o cerere de barter preexistentă într-adevăr, trebuie să fi fost o marfă de barter foarte vandabilăiar concurenţa dintre monede qua mijloace de efectuare a schimburilor duce inevitabil la o tendinţă de convergenţă către o singură monedă -- ca marfa cea mai lesne de vândut şi cea mai uşor acceptată.

În lumina acestor consideraţii, mai multe idei populare ale teoriei monetare sunt imediat dezvăluite drept incorect aplicate sau eronate.

Cum sunt posibili banii discreţionari?

Ce se poate spune despre ideea unei monede având ca rezervă o marfă? Pot avea coşurile de bunuri sau titlurile asupra acestora calitatea de bani [4]? Nu, deoarece coşurile alcătuite din diferite bunuri sunt prin definiţie mai greu vandabile decât cea mai uşor vandabilă dintre diversele sale componente şi, prin urmare, coşurile de mărfuri sunt deosebit de nepotrivite pentru a îndeplini funcţia unui mijloc de efectuare a schimburilor astfel, nu este doar un accident că nu există exemple istorice ale unor asemenea bani.

Ea trebuie privită ca fiind absurdă, cu excepţia cazului în care reprezintă doar un pas intermediar în dezvoltarea unei monede internaţionale. Strict vorbind, un sistem monetar compus din monede rivale ale căror cursuri de schimb fluctuează liber reprezintă încă un sistem de barter parţial, suferind de problema necesităţii dublei coincidenţe a nevoilor pentru ca schimburile să aibă loc.

Existenţa îndelungată a unui astfel de sistem lezează însuşi obiectivul banilor: şi anume tranzacționare discreționară ce este de a facilita schimbul, nu de a-l îngreuna, şi de a extinde aria tranzacţiilor unui individ, nu de a o restrânge. Ea reprezintă un amestec de confuzie şi minciună. În primul rând, şi cel mai important, în timp ce există un motiv, un scop pentru subiecţi de a dori să deţină mijloace de efectuare a schimburilor, nu se poate descoperi nici un motiv, scop sau nevoie pentru a vrea să deţii un etalon al valorii.

Acţiunea şi schimbul exprimă preferinţe -- fiecare persoană evaluează ceea ce dobândeşte mai mult decât ceea ce cedează -- şi nu identitate sau echivalenţă. Nimeni nu are nevoie vreodată să măsoare valoarea. Este uşor de explicat de ce actorii ar dori să utilizeze numere cardinale -- pentru a calcula -- şi să construiască instrumentele de măsurare -- pentru a măsura spaţiul, greutatea, masa şi timpul: într-o lume a determinării cantitative, adică într-o lume a rarităţii, în care lucrurile pot oferi numai efecte strict limitate, calculul şi măsurarea sunt condiţii esenţiale pentru reuşita acţiunii.

Dar ce nevoie imaginabilă, tehnică sau economică, ar putea fi pentru o măsurare a valorii? În al impozitul pe tranzacționarea în valută rând, lăsând deoparte pentru moment aceste dificultăţi şi presupunând că moneda măsoară într-adevăr valoarea astfel că preţul bănesc plătit pentru un bun reprezintă măsura cardinală a valorii respectivului bun în acelaşi fel în care o riglă măsoară spaţiul, rezultă alte probleme insurmontabile.

Cu tranzacționare discreționară ce este trebuie să aibă o valoare, exact cum o riglă trebuie să aibă o valoare, altfel nimeni nu ar vrea să deţină niciuna.

Însă ar fi evident absurd să răspunzi că valoarea unei unităţi monetare -- a unui dolar -- este unu.

Unu din ce? Valoarea unei măsuri cardinale nu poate fi exprimată în însăşi această măsură. Mai degrabă, valoarea sa trebuie exprimată în termeni ordinali: este mai bine să ai la dispoziţie numere cardinale şi măsuri ale lungimii ori ale greutăţii decât măsuri ordinale.

De asemenea, este mai bine dacă, graţie existenţei unui mijloc de efectuare a schimburilor, poţi să recurgi la numere cardinale în contabilizarea costurilor, decât să fii nevoit să te bazezi în întregime pe proceduri de contabilitate ordinale, cum ar fi cazul în economia de barter. Dar este imposibil să exprimi în termeni cardinali cu cât sunt mai valoroase primele tehnici în comparaţie cu ultimele. Numai judecăţile ordinale sunt posibile.

În consecinţă, tocmai în opțiuni coș de învățare sens trebuie privite numerele ordinale -- ordonarea, preferinţa -- ca mai fundamentale decât cele cardinale, iar valoarea să fie considerată o mărime ireductibil subiectivă, non-cuantificabilă.

Mai mult, dacă funcţia banilor ar fi într-adevăr să servească drept măsură a valorii, trebuie să ne întrebăm de ce cererea pentru un asemenea lucru ar trebui să depăşească sistematic o unitate pentru tranzacționare discreționară ce este persoană.

Cererea pentru rigle, balanţe şi ceasuri, de exemplu, depăşeşte unitatea pentru o persoană doar din cauza diferenţelor de localizare accesibilitate sau a posibilităţii de spargere sau defectare. În afară de asta, în orice moment în timp şi spaţiu, nimeni nu ar vrea să deţină mai mult de un instrument de măsurare de calitate omogenă, fiindcă un singur instrument de măsurare poate efectua toate serviciile de măsurare posibile.

Un al doilea instrument de felul său ar fi inutil. În al treilea rând, în orice caz, oricare ar fi trăsătura specifică a monedei, moneda este un bun.

Dar dacă e un bun, atunci se supune legii utilităţii marginale, iar această lege contrazice orice concept de bun evaluat în mod stabil sau constant. Legea decurge din propoziţia că fiecare actor, în orice moment, acţionează în conformitate cu scara sa subiectivă de preferinţe şi alege să facă ceea ce el anticipează -- corect sau greşit -- că-l satisface mai mult decât celelalte alternative şi că, în acest scop, el trebuie invariabil să folosească drept mijloace unităţi cantitativ determinate limitate din nişte bunuri calitativ distincte.

Astfel, pe cale de consecinţă, el trebuie să poată recunoaşte adăugarea la şi scăderea de unităţi din oferta sa de mijloace.

• Opțiuni binare bonusuri fără depunere
• Dividende primite la opțiuni
• Plan de Tranzacționare [Cum să Elaborați un Trading Plan]
• Ce sunt Brokerii: Semnificaţie şi Definiţie | pcpro.ro

Din această propoziţie incontestabil adevărată rezultă: 1 că un actor preferă întotdeauna o ofertă mai mare dintr-un bun în locul uneia mai mici, adică ordonează utilitatea marginală a unei unităţi mai mari mai sus decât o unitate mai redusă din acelaşi bun; şi 2 că orice creştere a ofertei unui bun cu o unitate suplimentară -- de orice mărime considerată şi percepută de către actor ca relevantă -- va fi ordonată mai jos va fi mai puţin apreciată decât orice unitate de aceeaşi mărime a acestui bun aflată deja în posesia lui.

Aceasta întrucât ea poate fi folosită ca mijloc doar pentru îndepărtarea unei neplăceri socotită mai puţin urgentă decât cea mai puţin urgentă satisfăcută în prezent cu o unitate de aceeaşi mărime din bunul în cauză, adică utilitatea marginală a tranzacționare discreționară ce este unităţi de mărime dată dintr-un bun scade sporeşte pe măsură ce oferta acestor unităţi sporeşte scade.

Fiecare schimbare în oferta unui bun duce, aşadar, la modificarea utilităţii marginale a acestui bun. Orice modificare în oferta bunului A, aşa cum este ea percepută de actorul X, duce la reevaluarea de către X a lui Tranzacționare discreționară ce este. X ataşează acum lui A un rang de valoare diferit.

Din acest motiv căutarea unui bun evaluat în mod stabil sau constant este evident iluzorie de la început, la fel ca şi dorinţa de a da cercului formă pătrată, căci fiecare acţiune implică un schimb, şi fiecare schimb modifică oferta unui bun: fie determină diminuarea ofertei unui bun ca în cazul consumului purfie duce la diminuarea unuia şi sporirea altuia ca în cazul producţiei sau schimbului interpersonal.

În ambele cazuri, deoarece ofertele sunt modificate în cursul acţiunii, la fel sunt şi valorile bunurilor implicate. A acţiona înseamnă a modifica intenţionat valoarea bunurilor. De aceea un bun -- monedă sau orice altceva -- evaluat în mod stabil trebuie să fie considerat o imposibilitate praxeologică sau una ce rezultă din însăşi natura acţiunii umane.

Ce este bursa de valori, cum alegi un broker şi de ce?

În fine, cât priveşte ideea unei monede -- a unui dolar -- cu o putere de cumpărare constantă, există întâi problema fundamentală că puterea de cumpărare a banilor nu poate fi măsurată şi că formarea indicilor de preţuri -- a oricăror indici -- este arbitrară din punct de vedere ştiinţific, adică la fel de bună sau proastă ca oricare alta. Ce bunuri trebuie să fie incluse?

Ce pondere relativă trebuie ataşată fiecăruia? Dar problema că actorii individuali evaluează aceleaşi lucruri într-o manieră diferită şi sunt interesaţi de diferite coşuri de mărfuri sau că acelaşi individ evaluează acelaşi coş într-o manieră diferită în momente diferite? Ce trebuie făcut cu schimbarea calităţii bunurilor sau cu produsele complet noi [7]? Ce să mai spunem despre teza că, în absenţa oricăror restricţii legale, moneda - banii gheaţă nepurtători de dobândă -- ar fi complet înlocuită de către titlurile financiare purtătoare de dobândă [8]?

O asemenea înlocuire este de conceput doar în starea de echilibru, unde nu există incertitudine şi, în consecinţă, nimeni nu ar putea obţine nici o satisfacţie din pregătirea pentru evenimente întâmplătoare viitoare, din moment ce acestea sunt din ipoteză excluse. În condiţia umană omniprezentă de incertitudine totuşi, chiar dacă toate restricţiile legale asupra liberei intrări pe piaţă ar fi înlăturate, ar persista neapărat o cerere pentru bani-gheaţă ce nu aduc dobândă -- distinctă de cererea pentru reglementează cum să faci bani asupra capitalului sau pentru creanţe acţiuni comune, obligaţiuni, acţiuni la fonduri mutuale.

Căci, oricare ar fi natura specifică a acestor titluri, ele reprezintă titluri asupra bunurilor de producţie, altminteri nu ar putea aduce dobândă. Însă chiar şi cel mai lesne convertibil factor de producţie trebuie să fie mai puţin vandabil decât cel mai vandabil din produsele tranzacționare discreționară ce este finale.

Prin urmare, nici cel mai lichid titlu de valoare nu poate îndeplini vreodată acelaşi serviciu de pregătire a posesorului său pentru evenimentele întâmplătoare viitoare ca cel oferit de cel mai vandabil produs final nepurtător de dobândă: moneda. Toate acestea tranzacționare discreționară ce este putea fi diferite numai dacă s-ar presupune -- aşa cum procedează tacit Wallace, în conformitate cu predispoziţiile egalitariste ale şcolii de la Chicago -- că toate bunurile sunt la fel de vandabile.

În aceste condiţii, prin definiţie nu ar exista nici o diferenţă între vandabilitatea banilor-gheaţă şi cea a titlurilor financiare.

Ce Înseamnă Un Plan De Tranzacționare

Totuşi, toate bunurile trebuie atunci să fie presupuse identice între ele şi, dacă aşa tranzacționare discreționară ce este sta lucrurile, nici diviziunea muncii, nici pieţele nu ar putea exista. De la moneda-marfă la moneda discreţionară: degenerarea banilor Dacă moneda trebuie să apară ca monedă-marfă, atunci cum poate ea deveni discreţionară? Acest lucru se poate realiza doar prin apariţia substitutelor monetare titluri de hârtie asupra monedei-marfă -- dar numai în mod fraudulos şi numai cu preţul tranzacționare discreționară ce este economice.

Pe de altă parte, pentru a economisi costul depozitării păstrării în siguranţă şi transferării compensării banilor, printr-o evoluţie similară cu cea a titlurilor de proprietate transferabile -- inclusiv certificatele asupra acţiunilor şi obligaţiunilor -- ca forex course pound de facilitare a schimbului spaţial şi temporal de bunuri non-monetare, alături de banii propriu-zişi au servit ca mijloc de efectuare a tranzacționare discreționară ce este şi certificatele asupra aurului.

Acestea erau titluri de proprietate creanţe asupra unor cantităţi specificate de aur, depozitate la instituţii recunoscute ca atare bănci. Această coexistenţă a banilor propriu-zişi aur şi a substitutelor monetare creanţe asupra banilor nu afectează nici oferta totală de bani -- pentru fiecare certificat introdus în circulaţie, este retrasă din circulaţie depozitată o cantitate echivalentă de aur -- nici venitul şi distribuţia interpersonală a avuţiei.

Dar, fără îndoială, coexistenţa banilor şi a substitutelor monetare, precum şi posibilitatea de a deţine bani în ambele forme şi în combinaţii variabile ale acestora constituie un avantaj suplimentar pentru indivizii participanţi la piaţă. În acest fel pot dobândi putere de cumpărare bucăţele de hârtie, care nu au nici o utilitate ca atare. Dacă şi în măsura în care ele reprezintă un titlu necondiţionat asupra banilor, şi dacă şi în măsura în care nu încape nici o îndoială că sunt valide şi pot fi într-adevăr rambursate în orice moment, biletele de hârtie sunt cumpărate şi vândute ca şi cum ar fi bani veritabili -- sunt tranzacţionate la paritate cu moneda propriu-zisă.

O dată ce au dobândit în acest mod putere de cumpărare şi sunt deposedate, ulterior, de caracterul de creanţe asupra banilor prin suspendarea, tranzacționare discreționară ce este modalitate oarecare, a convertibilităţiiele pot continua să funcţioneze ca bani.

Ar dori totuşi indivizii, mânaţi de propriile interese, să deposedeze biletele de hârtie de caracterul lor de titluri asupra banilor? Ar vrea ei să suspende convertibilitatea şi să adopte ca bani bucăţi de hârtie fără nici o utilitate ca atare?

Campionii banilor de hârtie, precum Milton Friedman, pretind că aşa stau lucrurile şi, de obicei, citează argumentul economisirii ca raţiunea înlocuirii banilor-marfă cu bani discreţionari: şi anume, etalonul-aur implică risipă socială, deoarece necesită extracţia aurului şi baterea monedelor. Resurse considerabile trebuie dedicate producţiei banilor [10]. Cu bani de hârtie, practic fără costuri de producţie, în loc de aur, o asemenea risipă ar dispărea, iar resursele ar fi eliberate pentru producerea bunurilor de producţie sau de consum direct folositoare.

Aşadar, eficienţa economică mai ridicată a banilor discreţionari este cea care explică abandonarea actuală universală a banilor-marfă! Aşa să fie oare?

Gestionarea tranzacțiilor Prețul de ieșire din tranzacție După ce ați finalizat toți pașii menționați mai sus, aveți nevoie de un singur lucru: răbdare. Piața este ca o umbră. Dacă alergi după ea, nu o vei prinde niciodată. Trebuie să aștepți cu răbdare ca piața să vină la dumneavoastră.

Este triumful banilor discreţionari într-adevăr rezultatul unei economisiri nevinovate? Se poate măcar concepe că ar putea fi astfel? Ar dori indivizii motivaţi de propriile interese cu adevărat să economisească aşa cum presupun campionii banilor discreţionari? O cercetare mai atentă dezvăluie că acest lucru este imposibil şi că instituţia banilor discreţionari necesită o presupoziţie referitoare la un motiv foarte diferit -- nu inofensiv, ci sinistru.

Dacă participanţii la piaţă ar vrea într-adevăr tranzacționare discreționară ce este diminueze cheltuielile de producere a banilor-marfă cu scopul ultim de a demonetiza aurul şi de a monetiza hârtiane-am aştepta ca, în primul rând -- ca o aproximare a acestui scop -- ei să dorească să renunţe la utilizarea banilor propriu-zişi aurul. Toate tranzacţiile ar trebui să fie încheiate în substitute monetare hârtieşi toţi banii propriu-zişi să fie depozitaţi într-o bancă şi, astfel, scoşi complet din circulaţie.

Altfel, cât timp banii veritabili ar mai rămâne în circulaţie, acei indivizi ce utilizează monezi de aur ar demonstra negreşit -- chiar prin acţiunea lor -- că nu vor să economisească costurile asociate. Dar este posibil tranzacționare discreționară ce este substitutele monetare să scoată de pe piaţă şi astfel să înlocuiască banii autentici ca mijloc de efectuare a schimburilor?

Nu; chiar numeroşi teoreticieni ai monedei forte au admis prea repede această posibilitate. Motivul este că substitutele monetare sunt substitute şi prezintă un dezavantaj permanent şi decisiv în comparaţie cu banii propriu-zişi. Bancnotele creanţe asupra banilor sunt rambursabile la paritate doar în măsura în care s-a plătit o taxă de depozitare instituţiei în cauză.

Tipuri de conturi

Furnizarea serviciilor de păstrare în siguranţă şi de compensare este o afacere costisitoare, iar taxa de depozitare reprezintă preţul plătit pentru protejarea banilor.

Dacă biletele de hârtie sunt prezentate spre rambursare după data până la care taxele de protecţie au fost plătite de către deponentul iniţial sau cel anterior, instituţia depozitară ar trebui să impună o taxă lucrați online fără investiții rambursare, iar biletele ar fi atunci tranzacţionate cu un rabat în schimbul banilor autentici.

Dezavantajul substitutelor monetare este că ele trebuie să fie continuu redepozitate şi reemise în scopul păstrării caracterului lor de bani -- a vandabilităţii lor la paritate -- şi, astfel, că funcţionează ca bani doar temporar şi discontinuu.

Numai banii propriu-zişi monezile de aur sunt permanent adecvaţi să îndeplinească tranzacționare discreționară ce este de mijloc de efectuare a schimburilor. În consecinţă, în loc ca substitutele monetare să înlocuiască vreodată banii propriu-zişi, ne aşteptăm că folosirea opinia opțiunilor binare a oamenilor va fi în permanenţă în mod serios limitată — şi anume restrânsă în special la tranzacţiile cu sume foarte mari de bani şi la afacerile dintre comercianţii obişnuiţi.

Aceasta, în vreme ce partea covârşitoare a populaţiei ar întrebuinţa banii propriu-zişi pentru majoritatea cumpărărilor şi vânzărilor, demonstrându-şi astfel preferinţa de a nu dori să economisească în felul închipuit de Friedman [11]. Mai mult, chiar dacă am presupune că în circulaţie se află doar substitute monetare, în timp ce investiți în bitcoins pe banii veritabili sunt depozitaţi într-o bancă, dificultăţile pentru susţinătorii banilor discreţionari nu se opresc aici.

Fără doar şi poate, în opinia lor, chestiunea e destul de simplă: toţi banii-marfă stau neutilizaţi la bancă.

Site-ul BVB și această platformă oferă statistici privind activitatea de tranzacționare a fiecărei societăți, precum și informații despre localitațile unde este prezentă prin sucursale și agenții.

N-ar fi mai eficient dacă tot acest aur ar fi, în schimb, folosit pentru consum ori producţie -- pentru dentistică tranzacționare discreționară ce este bijuterii -- în timp ce funcţia de mijloc de efectuare a schimburilor ar fi preluată de către banii discreţionari mai puţin costisitori -- într-adevăr, practic fără costuri? În primul rând, demonetizarea vizată a aurului nu poate însemna, cu siguranţă, că prin aceasta banca preia proprietatea întregului stoc de bani, în vreme ce publicul păstrează bancnotele.

Nimeni, cu excepţia proprietarului băncii, nu ar fi de acord cu aşa ceva!